 mulţumesc pentru comentarii - uite, next-ul. Vă rog să criticaţi orice.
_________
Lordul îşi lovea încontinuu genunchiul cu bagheta sa albă, scântei verzi ieşind din capătul acesteia şi aşternându-se ca o peliculă fină pe podeaua compartimentului Perfecţilor; cel care le creea avea capul dat pe spate şi privea în gol pe fereastră, trăsăturile sale fiind luminate de către razele palide ale soarelui ce tocmai apunea.
Pe jumătate acoperită de bucle arămii, fruntea se termina brusc deasupra ochilor conturaţi cu grijă, cu pupile îngustate imperceptibil. O sclipire roşiatică domină pentru o clipă metalitatea continuă a ochilor săi, pentur ca mai apoi să dispară, pleoapele străvezii ale tânărului acoperind-o cu grijă în timp ce coborau.
Brusc, uşa compartimentului se trânti, iar Lordul îşi reveni din somnolenţa de care dădea dovadă, privindu-l fix pe Mulciber. Adeptul făcu o reverenţă scurtă, aplecându-se puţin, apoi se aşeză cât mai departe de Lord, înghiţind în sec şi tremurând.
Lordul schiţă un zâmbet îngheţat, apoi se adânci în contemplarea sa. Falangele degetelor sale inuman de lungi ieşeau în relief pe pielea sa parcă ceruită, în timp ce el privea absent mişcările baghetei. Reuşise să scape de Bellatrix cu această minciună, care chiar o lăsase pe jumătate moartă. Nu, craniul de cristal nu era în ea, ci avea să fie modelat după acesta... Lui Dumbledore îi scăpase un detaliu vital în crearea acestor morbide locaşuri de putere - trebuiau făurite cu exactitate după replica lor din os, iar acesta trebuia să aparţină unui sânge-pur care să aibă sufletul încă pur, deşi îndreptat către răutate, ură. Lordul îşi îngustă ochii, un zâmbet sumbru aşternându-se pe buzele sale. Bătrânului profesor, renumitului profesor îi scăpase cel mai important detaliu... Iar Lordul ştia şi cum să făurească horcruxuri, când incompetentul de Slughorn îi spusese lucrurile acelea. Vârful baghetei sale alunecă pe contururile pietrei colţuroase de pe inelul pe care-l purta, zgâriind puţin semnul ciudat de pe acesta. Lordul îl privi pentru câteva secunde, apoi şuieră, enervat. Nu ştiuse niciodată ce însemna linia, cercul care o cuprindea şi triunghiul care le ţinea înăuntrul său. Oricum, acest lucru insignifiant nu prea conta.
- L-L-ordul m-meu? se bâlbâi Mulciber, tresărind când cel numit îşi îndreptă privirea spre el.
- Mulciber, cum să-ţi explic, pentru intelectul tău scăzut... Taci din gură, că eu nu vreau să vorbesc cu proşti, spuse Lordul, apoi se ridică şi ieşi din compartiment, cu mâna încleştată în jurul baghetei, în timp ce trenul încetinea.
*
Dumbledore îl privise pătrunzător atunci când adusese vorba de faptul că tuturor le era interzis să meargă noaptea pe holuri, dar Lordului nici că-i păsa, acum că se afla în camera de zi a Viperinilor, însoţit de şoaptele tuturor din acea locaţie, care se îngrămădeau într-un colţ, vrând să nu fie aproape de el. Examinând reflexiile verzi pe care inelul său le producea, se tot gândea la ce spusese Dippet la sfârşit, cuvintele sumbre reverberându-i în minte iar şi iar... În nici un caz nu vă apropiaţi de lac, dacă nu vreţi să aveţi parte de cea mai... gândurile însă îi fură acoperite de un zumzet agasant care porni dintr-o dată. Înjurând în şoaptă şi blestemând prostia din acea lume stupidă, se întoarse pe jumătate, părând calm. Bellatrix tocmai intrase în cameră, împreună cu Lestrange, care şchiopăta puţin; fără să fie mişcat de slăbiciunea adeptului său, se întoarse din nou către fereastră şi-şi reluă şirul gândurilor. În nici un caz nu vă apropiaţi de lac, dacă nu vreţi să aveţi parte de cea mai violentă decapitare posibilă. Dippet avea o ciudată viziune asupra umorului, dar nu însemna că această propoziţie nu avea un sens ascuns... Dar care?
- Lordul meu, murmură cineva din apropierea sa.
Încruntându-se, nu răspunse, ci doar murmură ca pentru sine ceva în şoaptă, fără să fie mirat că Bellatrix era respectuoasă acum, de faţă cu toată lumea.
- Bella, draga mea. Ca să ţi-o spun pe limba ta inferioară, dacă speri că Lordul îţi va acorda o a doua şansă, te înşeli, aşa că du-te şi milogeşte-te în altă parte.
Fusese dur, e adevărat, dar nu-i păsa. Avea acum ceva mult mai bun de făcut, mult, mult mai bun. Se întoarse brusc şi îi aruncă o privire îngheţată lui Bellatrix, care se dădu din drum imediat, apoi Lordul se îndreptă spre perete şi ieşi din camera de zi a Viperinilor val-vârtej. Trecând rapid printre cele două şiruri de portrete aflate pe ambii pereţi ce-l înconjurau, ignoră strigătele acestora şi, printr-un gest simplu, începu să urce scările.
- Bună seara, Tom.
Lordul îngheţă, oprindu-se brusc şi privind înainte. Vocea aceea nu-i aparţinea nici lui Bellatrix, nici lui Lestrange sau ale celorlalţi adepţi ai săi. Dumbledore.
_______________________________________
So who are we fighting for?
Gryffindor, givin it all for the red and gold!
And who are we flying for?
Gryffindor, this is battle this is war!
So who are we fighting for?
Gryffindor, we’re a force you can’t ignore!
And who are we flying for?
Gryffindor, this is battle this is war!
|
sti ca esti chiar buna nu? 
very spooky. imi place.da`ne prima parte 
